Gandul de luni - Voi sunteti lumina lumii

Am revenit plini de bucurie şi speranţă dintr-o foarte frumoasă tabără El-Betel.

Bucurie pentru tot ce s-a întâmplat acolo. Pentru cei 90 de participanţi, pentru felul în care Dumnezeu ne-a purtat de grijă în cele mai mici detalii, pentru felul în care ne-a vorbit, pentru vieţile transformate de EL, pentru mâna Lui cea bună la lucru printre noi, pentru timpul frumos fără pic de ploaie, pentru locaţia superbă şi multe altele.

Speranţă pentru o generaţie care ştie să-l caute pe Dumnezeu, pentru faptul că în prima seară când am ajuns acolo şi am avut prima sesiune am descoperit că tinerii aceştia se roagă, chiar se roagă, speranţă pentru că am descoperit că atunci când Dumnezeu atinge inimi, chiar dacă au venit cu alte scopuri în tabără au ajuns să aprecieze lucrurile spirituale mai mult decât pe celelalte, speraţă pentru că Biserica următorilor ani va avea lideri, membri de comitet, pastori, într-un cuvânt, slujitori, speranţă pentru că Dumnezeu nu şi-a întors faţa de la noi şi putem privi cu bucurie viitorul.

Detalii despre tabără găsiţi în filmuleţul următor.
Îi mulţumesc lui Lucian Tudor pentru efortul de a filma şi de a pregăti materialul.

În zilele următoare Marta Căpătan va scrie mai multe detalii despre tabără. Urmăriţi blogul.

Numele Domnului Isus să fie binecuvântat!
0 Responses

    A apărut o eroare în acest obiect gadget

    Abonare prin E-MAIL

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Twitter Updates

    toateBlogurile.ro