Cand Domnul Bucuriei te surprinde - Cojocaru Doris

Hello all :) Seara asta si predica lui Adi din seara aceasta m-a marcat pentru ca am simtit in mod deosebit ca Dumnezeu imi vorbeste personal. Ceea ce urmeaza sa va scriu.. sper sa fie o incurajare pentru voi, pentru ca sincer, incepe sa fie o incurajare si pentru mine, in timp ce scriu :) . Se intampla ca de ceva vreme, multe intrebari legate de viitorul meu imi roiesc prin minte si cu sfiala va marturisesc.. ca uneori ingrijorarile pentru lucrurile acestea sunt pe primul loc, iar asta ma indeparteaza de multe ori de Domnul.

De mult timp.. am inteles ca El are un plan special pentru mine si sincer..uneori raman parca in ceatza.. pentru ca nu stiu ce trebuie sa fac si cum trebuie sa fac. De asemenea, ca foarte multi dintre voi, nu inteleg de ce unele lucruri se intampla in cutare fel, de ce unele lucruri m-i se intampla mie.. sau dimpotriva.. de ce unele lucruri nu m-i se intampla mie?



Desi am auzit de milioane de ori..ca fiecare lucru isi are vremea lui, Domnu mi-a spus personal astazi.. ca trebuie sa accept faptul ca trebuie sa astept! Ceea ce vreau sa va spun.. e ca surprinzator, Domnul vorbeste exact atunci cand trebuie, alege momentul potrivit pentru ca tu sa intelegi raspunsul problemei tale.

Ca sa incep povestioara cu o binecuvantare care m-a marcat la inceputul vietii mele de crestina, o sa va spun mai intai faptul ca parintii mei nu sunt crestini.. si sunt cu totul impotriva deciziei mele de a-L urma pe Cristos. La inceput frecventam o biserica din Bistrita, pana a inceput distinsul scandal cu pocaitii. Am inceput sa ma imbrac la alte persoane acasa, pentru a putea merge la biserica, inventam de multe ori ca merg altundeva si desigur planul asta era bine elaborat cu cateva ore inainte.

Desi eram constienta ca Domnu era mereu cu mine, sfiala, spaima si non-cheful de scandal si de a fi trimisa de acasa (mari sanse :)) ) ma insotzeau mereu si faceam tot posibilul ca ai mei sa nu afle ca mergeam in continuare la biserica. ....pana intr-o zi.. pam pam :)) Am mers intr-o duminica seara la biserica.. si mama ma vazuse in rochie.. si ma pandise pe geam ca m-am urcat in taxi, dovada ca banuia ea ceva de mult. Intorcandu-ma seara, am sunat-o pentru ca aveam nevoie sa-mi arunce niste bani pe geam, iar dupa ce i-am zis de ce am nevoie, m-a intrebat pe un ton foarte amenintator 'Unde tot mergi tu in fiecare duminica?!'

Numai Domnu stie cum nu mi-a tremurat vocea si am inventat ceva pe loc, urmand ca apoi sa urc sus in casa. Adevarul este ca dupa aceea, am intrat in panica, mai tare ca oricand.. simteam ca nu mai pot sa respir.. si m-am asezat pe o banca si am inceput sa plang, pentru ca efectiv nu stiam ce sa fac. A fost o faza de genu.. THIS IS IT! mai pe romaneste.. ii gata de mine! M-a apucat o groaza si o lipsa de aer, o centrifuga de ganduri care`mi zburau prin cap. Si chiar cand credeam ca 'viatza mea' s-a sfarsit.. ce credetzi?

Apare din senin un baiat de la biserica..care si daduse un indemn in seara aceea la amvon. Mi-am ridicat privirea in stanga si l-am vazut cum respira greu pentru ca, a dat cateva ture ca sa ma gaseasca, din senin.. stiind ca frecventez biserica..si ca parintii mei nu sunt crestini si dorind sa ma intrebe unele lucruri. Mi-au si dat lacrimile si am inceput sa-i povestesc situatia in care ma gaseam.. si ce ma astepta sus la etaju 3.

Acesta..stand cateva secunde dupa ce i-am povestit tot in lacrimi, a zis.. 'Doris, o sa ne rugam acuma.. si nu te las sa pleci de aici pana nu iei hotararea sa urci sus si sa-i spui mamei tale unde ai fost..unde mergi tuh duminica si de ce!' I-am explicat de vreo 3 ori ca nu pot..efectiv nu pot sa fac asta..! si ne-am rugat.. si ne-am rugat.. si nu stiu de unde..a venit o putere care m-a determinat sa fiu curajoasa si s-o infrunt pe mama!

Dupa tot plansu de pe banca.. inainte sa ne ridicam.. si iesind din acel shoc.. l-am intrebat din senin 'tu de unde ai aparut chiar acum?' si stiti ce mi-a raspuns? :) ..'DOMNUL A VRUT SA FIU AICI' ..Va spun.. am urcat sus.. si cu un curaj de care n-am mai dat niciodata dovada..i-am spus mamei unde am fost si la sfarsit.. a ramas muta! Omul acela.. trimis de Domnu in momentul potrivit..a fost o adevarata binecuvantare si incurajare.

Stiu ca sunt foarte multe persoane in situatia in care nu au curaj sa le spuna parintilor de o asemenea decizie sau de frecventarea unei biserici...sau..dupa ce l-i s-a interzis sa mai mearga..sau au fost amenintatzi ca vor fi datzi afara din casa. Va spun sincer.. nu va fie frica.. eu m-am si botezat, stiind ca vor fi total impotriva ..si dupa multe rugaciune cu grupul meu.. le-am spus parintilor si acest lucru, indiferent de consecinte.

Ma rog ca relatia mea cu Domnu sa creasca, sa-mi descopere El ceea ce trebuie sa fac, lucru pe care-l astept de mult.Uneori simt ca nu am credintza destula.. alteori mi-e rushine de mine..de gandurile mele.. dar stiu un lucru sigur pe care nu-l regret...acela de a-mi fi predat viatza in mana Celui care are totul sub controlul Sau. Fitzi binecuvantati!
3 Responses
  1. Nellyana Says:

    O marturie emotionanta. Domnul sa te tina in bratul Sau puternic, sa-ti linisteasca inima si mintea sa-L poti cunoaste tot mai mult.


  2. ralu Says:

    e superba marturia,Domnul sa te intareasca si sa te binecuvinteze :)


  3. Adina Says:

    Domnul sa te intareasca si sa te faca o marturie pentru parintii tai.Roaga-te in continuare pentru ei,Domnul asculta. Multumesc pentru marturia ta,m-a facut sa realizez inca o data ce binecuvantata sunt ca am parinti credinciosi.


    A apărut o eroare în acest obiect gadget

    Abonare prin E-MAIL

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Twitter Updates

    toateBlogurile.ro