Cand Domnul Bucuriei te surprinde - Maria-Alexandra Milas

M-am gandit foarte mult la ce binecuvantare din viata mea as putea sa impartasesc cu voi. Dumnezeul bucuriei m-a iubeste atat de mult si imi da atatea bucurii... dar am decis ca una din cele mai mari bucurii pentru mine e sa fiu o binecuvantare pentru altii si vreau sa va impartasesc unul dintre modurile in care Dumnezeu mi-a dat oportunitatea sa fiu o unealta in mana Lui.

De copil, in biserica din care provin, nu slujeam niciodata cu muzica. Tanjeam sa pot canta si eu asa cum faceau unii tineri in dueturi sau intr-un grup de lauda si inchinare. Dar mie mi se spunea ca scopul lui D-zeu pentru mine nu este sa slujesc in muzica, ca eu nu am voce nici ureche muzicala, nici dar pentru asa ceva. Cu lacrimi in ochi mergeam acasa dupa fiecare repetitie a corului de copii si ii povesteam mamei mele cum eu totdeauna eram pusa sa stau in banca si sa recit poezii. Dar mama mea, cu credinta, spunea de fiecare data „Astepta timpul lui Dumnezeu si vei vedea cum El va lucra in viata ta”.



Voia lui D-zeu a fost ca tatal meu sa plece din tara iar mama mea sa mearga la el in vizita din cand in cand iar in acest timp eu sa locuiesc la o familie de credinciosi prieteni care aveau o fiica cativa ani mai mare decat mine. Firea mea destul de energica si neastamparata a facut-o pe aceasta tanara sa se gandeasca la ceva care sa ma tempereze stand intr-un loc, fara alergaturi si zbenguieli. Si s-a gandit sa ma invete cantecul „Melc, melc, codobelc” la pian. A fost o experienta pe care niciodata nu am sa o uit si mi-am petrecut intreaga dupa-masa cantand acest cantec.

Nu mai puteam de bucurie cand mama a venit din strainatate si a vazut ceea ce invatasem eu in lipsa ei! Bucuria a fost si mai mare cand, dupa putin timp, tatal meu mi-a trimis o mica orga cu care am inceput sa cant primele mele melodii si cantari.

La putin timp D-zeu ne-a dat de stire ca voia Lui era ca eu si mama mea sa plecam in strainatate impreuna cu tatal meu. Mult am plans si mult ne gandeam ce va fi de noi intr-o tara straina in care nu cunosteam limba, intr-o scoala noua, fara prieteni, fara o biserica, intr-un anturaj pe care stiam de inainte ca doar crestin nu va fi... Era o enigma la care D-zeu ne-a dat solutia intr-un mod atat de frumos!

Ne-a pregatit o mica biserica de crestini dedicati unei vieti placute Lui, mi-a pregatit o scoala in care eu am putut sa invat, m-a ajuta cu cele doua limbi straine vorbite aici, m-a ajuat sa intru la facultate si El a fost impreuna cu mine pas cu pas. Nu spun ca a fost usor, nu a fost deloc dar acum, cand ma uit in urma si la cate am experimentat cu Dumnezeu pot sa spun ca, intr-adevar, nu as vrea sa mai trec prin aceasta experienta dar nici nu as vinde-o altuia pentru nimic in lume.

D-zeu a indrumat-o pe sotia pastorului s-a ma invete sa cant la flaut. El mi-a dat intelepciune si a facut ca urechea mea muzica (pe care nu am avut-o niciodata) sa apara ca prin minune. In scurt timp am invatat notele si, chiar daca inca stangaci, puteam slujii in biserica cu pianul si flautul. Era intr-adevar o mare binecuvantare. Dar Dumnezeu a spus „Nu e indeajuns!”. El mi-a dat inca o binecuvantare: sa pot sa invat sa cant si la vioara!!! Ar fi spus cineva ca cuvintele mamei mele se vor face realitate intr-un chip atat de grandios? Dumnezeu e atat de bun.

Acum va voi impartasi bucuria cea mare pe care Dumnezeu mi-a daruit-o recent. In biserca noastra unul din cei doi pastori are cinci copii. Mama canta la pian, flaut si chitara, fiica cea mare la chitara, a doua la pian dar a treia fiica nu canta la nici un instrument. Tatal ei spunea ca nu avea destula incredere in ea si ca din ceea ce face nu face nimic bun din cauza nestatorniciei ei si atunci eu, m-am vazut in ea!

In iarna am fost intr-o tabara impreuna cu mica noastra biserica si am slujit acolo cu vioara. Tanara aceasta a fost atat de impresionata si cu lacrimi in ochi mi-a spus: „Maria, mi-ar placea atat de mult daca as putea sa cant si eu la vioara!”.

D-zeu m-a indrumat si de ziua mea am putut sa-i fac cadou o vioara iar incet, incet sa incepem impreuna cu primele note, primele cantece, si sa o invat ceea ce eu invat la Conservator iar acum ea continua cu vioara intr-o scoala de muzica.

Pentru mine e asa o mare bucurie cand pot sa cant acum in biserica impreuna cu ea! D-zeu mi-a dat mie binecuvantari pentru ca eu sa pot fi o binecuvantare pentru altii si aceasta este una dintre BUCURIILE cele mai mare pe care le-am primit de la Dumnezeul meu! Slavit sa fie El! Ii multumesc pentru tanara pe care El a folosit-o in viata mea si care este in biserica Betel!
3 Responses
  1. Stefania Horvath Says:

    Maria, prin ceea ce ai scris, ai fost o binecuvantare pentru mine. Domnul Dumnezeu sa te binecuvanteze mai departe.


  2. Maria Milas Says:

    Stefania, ma bucur foarte mult! Acesta a fost si scopul meu: ca Dumnezeu sa se poata folosi de mine si in cel mai mic lucru!! Iti multumesc ca mi-ai spus si esti o incurajare pt mine pentru a merge mai departe!


  3. Mi-ar fi placut sa cant la un instrument de mic copil am incercat nu am reusit. Si acum ma uit la cantareti cum reusesc sa capteze atentia auditoriului din biserica uneori mai mult decat noi predicatorii. Poate intr-o zi o sa incep sa cant ! :) Mergi mai departe Maria !


    A apărut o eroare în acest obiect gadget

    Abonare prin E-MAIL

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Twitter Updates

    toateBlogurile.ro