Cand Domnul Bucuriei te surprinde - Alina Daniela Tica

Domnul bucuriei m-a surprins si pe mine!!!

Si ma rog ca dupa ce veti citi acest articol sa fiti binecuvantati macar cu o parte din adevarata bucurie cu care am fost binecuvantata eu in urma acestei „intamplari”.
In urma cu aproximativ un an, un an si ceva, in urma unor esecuri destul de mari de care am avut parte cam in toate planurile: familial, educational,emotional, chiar si spiritual...am inceput sa ma inchid foarte mult in mine si sa pun o bariera destul de mare intre mine si cei din jurul meu, inclusiv prieteni apropiati, astfel ca nu mai gaseam bucuria si farmecul aparte al fiecarei zile.

Relatia mea personala cu Domnul devenise o rutina, studierea scriputrii, timpul meu de rugaciune...le simteam atat de slabe incat de multe ori ma intrebam daca Domnul e acolo in momentele acelea...daca totusi ma asculta, daca imi vede starea...Dar El era 100% acolo, eu eram cea care ma indepartasem...



In biserica eram implicata, si inca sunt, slava Domnului, in lucrarea cu corul si urma sa mergem la un concert in Ungaria in octombrie 2009.Se discutase de mult timp despre iesirea aceasta si eram atat de entuziasmata si de incantata de idee, insa la inceput nu stiam daca voi putea sa merg asa ca incercam totusi sa-mi stapanesc acest entuziasm...in vacanta de vara,dupa o vreme s-a confirmat si posibilitatea de a merge la concert..yeeee, nu va imaginati ce bucuroasa am fost!
A venit insa si toamna, a inceput faculta, dar bucuria si entuziasmul nu prea mai faceau parte din preocuparile mele zilnice, doar gandul ca urma sa merg la concert cat de curand mai imi aducea farama aceea de entuziasm...Era marti, imi amintesc perfect acea zi...aveam ceva curs de engleza si tot stateam sa ma gandesc daca sa merg sau sa nu merg.Totul imi era atat de indiferent... dar am zis ca voi merge totusi.Am ajuns la facultate, am urcat la etajul 3 in sala, eram doar 4 persoane, 4 fete...d-soara profesor nicaieri.

Dintre fetele care eram acolo o cunosteam doar pe una din ele, pe celelalte doua nu.Am intrat noi in vorba, daca mai stam, daca mai asteptam.Printre altele vine vorba de weekend...tocmai weekendul acela urma sa mergem la concert cu corul, ehh va dati seama ca le-am povestit cu entuziasm de iesirea ce urma sa aiba loc.In momentul acela, una din fetele pe care eu nu le cunosteam, Denisa, a inceput sa-mi puna intrebari: ce fel de cor e acesta, de la ce biserica, cum e la voi...si uite asa am inceput sa marturisesc pe Domnul, da... in momentul acela am uitat de orice esec, de orice indiferenta si inima a inceput sa mi se umple de bucurie, eram atat de „surprinsa de Domnul bucuriei” incat simteam ca eram alta persoana..

Denisa era, in mintea mea, ultima persoana din cele 3 care ar fi putut sa prezinte interes fata de ceeace eu povesteam, insa ea a fost cea care imi citea pur si simplu cuvintele de pe buze, imi spunea apoi cand ne pregateam sa plecam ca ea are nevoie de Dumnezeu, ca simte ca e departe de El si doreste sa se apropie de EL...wow!!!Stiu ca i-am spus Denisei atunci: ”sa nu crezi ca faptul ca noi ne-am intalnit azi este la intamplare...”, dupa care am facut schimb de numere si de atunci am pastrat legatura.

Imi amintesc perfect cat de bucuroasa am iesit atunci din facultate si ma gandeam la El, la Domnul bucuriei...la cat de prezent este si la cat de absenta fusesem eu...Stiti ce am facut?Am pornit pur si simplu pe strada si eram hotarata sa vorbesc, sa ofer bucurie, un zambet...eram pe Eroilor, soarele stralucea afara si era atat de placut...bancile erau toate ocupate, iar eu tot cautam un loc si nu am gasit decat o banca pe care statea o batranica, acolo era un loc si pentru mine asa ca m-am asezat acolo.

Eram asa de bucuroasa de „intamplarea” dinainte incat am zis in inima mea ca trebuie sa dau mai departe...asa ca am intrat in vorba cu batranica noastra.Acuma stiti fiecare dintre voi cum sunt cei in varsta, cat de mult le place sa povesteasca si ce mult se bucura cand cineva sta si asculta...asta am facut, iar lucrul acesta mi-a adus o bucurie si mai mare, Domnul ma folosea, puteam sa-L marturisesc!!!

Cand am plecat radiam de fericire!E vorba de acea fericire care aduce odata cu ea implinire, intregire, care sterge orice urma de neimplinire, orice gand secunadar...e bucuria de care doresc sa am parte in fiecare zi din viata mea...

Vreau sa multumesc in primul rand Domnului pentru ca tocmai imi ofera aceasta bucurie de a-L marturisi pe El prin publicarea acestui articol! Si mai doresc sa multumesc celor care mi-au dat ocazia sa impartasesc aceasta...
Domnul bucuriei sa va surprinda pe fiecare!!!
Alina Daniela
0 Responses

    A apărut o eroare în acest obiect gadget

    Abonare prin E-MAIL

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Twitter Updates

    toateBlogurile.ro